FORGOT YOUR DETAILS?

www.defibrilare.ro

În luna decembrie 2018 am lansat noul site dedicat defibrilării în locuri publice. Defibrilatoarele în locuri publice și accesul populației la defibrilare sunt normale în majoritatea țărilor dezvoltate. Noi ne dorim sa contribuim la crearea acestei normalități și în România. Oricine poate salva o viață, Meditech vă învață cum!

Accesati cu încredere www.defibrilare.ro!

Doamna Stela Sasaran, manager general Meditech SRL, demonstreaza in emisiunea Plan Detaliu la DIGI24 cum se ofera primul ajutor si suport vital de baza. De la minutul 14.

Sub egida acestui motto va avea loc în data de 27 aprilie la Hotelul JW Marriott din București un seminar tehnic având un dublu scop: prezentarea Defibrilatoarelor Automate Externe (AED) produse de firma Cardiac Science și conștientizarea participanților asupra rolului vital pe care Defibrilatoarele Automate Externe îl au în locuri publice. Seminarul este organizat de Serviciul Comercial din cadrul Ambasadei Statelor Unite Americiiîn București împreuna cu firma Cardiac Science din SUA, reprezentată în România de firmele Meditech și Medist Imaging & Poc.

Tema abordată este de importanță majoră pentru viața fiecăruia dintre noi, deoarece defibrilarea precoce este singurul tratament eficient în cazul unui Stop Cardio-Respirator (SCR).

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în lume. Stopul Cardio-Respirator este o afecțiune letală care cauzează milioane de decese anual. În cazul unui Stop Cardio-Respirator timpul de intervenție este un factor decisiv pentru supraviețuire. Statisticile atestă că doar în Europa aproximativ 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza Stopului Cardio-Respirator. Această afecțiune poate avea cauze multiple și poate afecta pe oricine, oricând, indiferent de vârstă sau de statutul social. Un număr semnificativ din aceste decese au loc în afara sistemului medical, la locul de munca, în mijloacele de transport în comun, în diferite locuri publice sau acasă. Din acest motivamplasarea Defibrilatoarelor Automate Externe în clădirile de birouri, în întreprinderi, în locurile publice și în colectivități duce la creșterea ratei de supraviețuire și permite crearea unui mediu de siguranță pentru angajați, clienți, familie și pentru publicul larg.

Primele persoane aflate la fața locului în situații de urgență sunt de obicei oameni obișnuiți și nu cadre medicale specializate. Deși Resuscitarea Cardio Pulmonara este o componenta vitală în tratarea Stopului Cardio-Respirator,singurul tratament eficient este defibrilarea precoce. Fiecare minut cu care se întârzie defibrilarea reduce șansele de supraviețuire ale pacientului cu aproximativ zece procente.

În multe țări au fost introduse Programe de Acces Public la Defibrilatoare. Amplasarea defibrilatoarelor precum și programul de instruire pentru utilizarea lor sunt reglementate în aceste țări de legi și regulamente concepute special pentru a facilita un acces cat mai larg la defibrilare. Consiliul European de Resuscitare este principalul promotor al acestei modalități de a salva viața concetățenilor și a celor dragi. Reglementările europene sunt exemplare în acest sens. Firma Cardiac Science sprijină programele guvernamentale din multe țări în demersul de a asigura un mediu cat mai sigur în cazul problemelor cardiovasculare.

Acest context demonstrează necesitatea implicării legislativului și a societății civile romanești în demersuri similare. Realizarea acestui deziderat presupune conceperea unui Program Național de Acces Public la Defibrilatoare și în România. Evenimentul din data de 27 aprilie are ca scop familiarizarea participanților cu conceptul unui asemenea program public în țara noastră. Un Program Național de Acces Public la Defibrilatoare Automate Externe poate contribui la salvarea a mii de vieți în fiecare an în tara noastră.

Organizațiile guvernamentale și non guvernamentale interesate sunt invitate sa se alăture acestui demers. Prin obișnuința de a-i ajuta pe oamenii aflați la nevoie, România poate deveni un loc de trai mai bun și mai sigur.

Defibrilatoarele Powerheart G3 fabricate de Cardiac Science sunt promovate de Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite din Bucuresti. De pe pagina evenimentului poate fi descarcata prezentarea care a fost tinuta de domnul Steve Jelfs, director de marketing Cardiac Science.

 

TOP